Fără parbriz în 2020

Așa va fi noul McLaren Elva: fără geamuri, fără acoperiș, fără parbriz la prețul de 1,69 milioane $!

McLaren Elva este cea mai nouă creație a celebrei companii britanice și aduce un omagiu unei vechi mașini de curse din anii 1960. Ca și bolidul de atunci, noul vehicul nu are geamuri, nu are acoperiș și nu are nici parbriz, deși acesta din urmă poate fi comandat opțional de către cei care nu vor să poarte cască atunci când se urcă la volan. Practic, șoferul și pasagerul, că mașina are doar două locuri, sunt la mila elementelor naturii.

McLaren susține că situația nu este atât de rea și că parbrizul nu ar fi necesar deoarece aerodinamica vehiculului creează o bulă de aer în jurul habitaclului. Adică aerul și eventualele fragmente de pe drum sunt direcționate peste șofer și pasager.

Există și o parte bună la această deschidere. Nimic nu va sta în calea sunetului făcut de motorul V8 supra-alimentat de 4 litri, care produce 804 cai-putere. Un alt omagiu adus mașinii de curse de acum 50 de ani este și performanța. Suta de kilometri pe oră este atinsă în mai puțin de trei secunde. Iar vitezometrul va indica 200 km/h după doar 6,7 secunde, mai repede decât la McLaren Senna, precedentul vârf de gamă al britanicilor. Elva este și cea mai ușoară mașină de stradă creată de firma din Woking.

McLaren Elva face parte din Ultimate Series, o gamă specială a McLaren dedicată mașinilor extreme. În ciuda faptului că duce lipsă de dotări care se regăsesc și pe un umil Logan, Elva costă 1,69 milioane de euro și vor fi produse doar 399 de exemplare. Prețul este unul de start și nu include dotări opționale, precum parbrizul. La acest nivel, foarte rar își cumpără cineva o mașină standard. Livrările ar urma să înceapă la finalul anului viitor, a anunțat McLaren.

sursa: universul.net

0Shares

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *